Women and Entrepreneurship

Florentina Baciu: Invataminte, simtaminte, certitudini

Rolul antreprenoriatului in viata femeii
Marsilia martie 2009

Invataminte, simtaminte, certitudini…

A fost o intalnire de proiect…. Pigmentata cu tot ce trebuia exact atat cat sa fie constructiva, neplictisitoare, inovanta, creativa, incitanta.... Am plecat din Baia Mare 8 persoane implicate in diferite zone de concretizare a proiectului : doi formabili, doi formatori, un jurnalist, un informatician, directorul economic si coordonatorul Proiectului « Rolul antreprenoriatului in viata femeii ». Cu ce sa incep... ? Cu faptul ca am fost / suntem cu adevarat o echipa europeana reprezentativa, completa si complexa, avand contraste care ne compenseaza si similaritati care ne apropie, ne definesc discursul si modul de actiune. Am sa precizez apoi cat de mult am apreciat traseul, conditiile de transport si cazare, cautate / gasite de staff-ul romanesc al proiectului. Cat de mult ? Foarte mult ! Sub acest aspect (si nu numai) am functionat precum un ceas elvetian. Am inteles cat e de important sa beneficiezi de siguranta si libertatea de miscare pe care ti-o poate da un hotel bine pozitionat, un program (se poate citi chiar o strategie de actiune) bine stabilite si cateva mijloace de transport inspirat alese. Am admirat apoi modul in care coordonatoarea de proiect a gestionat dinamica grupului, adica a echipei de proiect... Finalmente am vazut (pentru a cata oara ?) ca importanta nu este atat realitatea insasi cat mai ales modul in care o « lecturezi ». In mod fals si incomplet se considera lectura doar cititul unei carti. In fapt, arealul acestei activitati este mult mai larg astfel ca putem vorbi de lectura unei imagini, a unei privelisti, a unei intamplari.... In sensul in care fiecare dintre noi « citeste » realitatea intr-un mod cat se poate de personalizat respectiv cu mintea si cu sufletul aflat in dotare... Asadar : din ratiuni obiective am innoptat la Paris urmand ca a doua zi sa luam trenul spre Marsilia (celebrul TGV). Asta inseamna ca am « respirat » amurg si dimineata de Paris. Si datorita unui autocar fermecat am trait si cateva file de poveste : turul Parisului « pe roti », in limita timpului disponibil. Actiunea s-a petrecut undeva intre biserica Notre Dame, Turnul Eiffel, Place de la Concorde si Esplanades des Invalides. Le-am privit, mi-am imaginat, mi-am reamintit...istorie, cultura, evenimente, manual si profesoara de limba franceza... Am intrat in rezonanta cu spiritul unor vremi trecute si prezente. Asta inseamna ca m-am reconstruit si m-am (re)motivat. Ma intreb cum voi valorifica aceasta energie a spatiului cultural si social parizian...Martisor nesperat... Si am invatat ca cel mai bun loc este intotdeauna cel in care te afli. Acel moment si acel loc trebuie exploatate la maximum adica sa extragi (cognitiv si afectiv) tot ce-ti pot oferi ele. Trec peste alfabetizarile inerente calatoriei : cum sa schimbi bilete de tren sau sau sa confirmi rezervari bilete de avion si....ajung la Marsilia. Privind retrospectiv vad lucrurile mult mai limpede. Atunci, acolo, asociam fiecarui gest o emotie... Acum inteleg. Si gestul si emotia aferenta.
... La gara ne-a intampinat Mistralul, un vant nordic, foarte rece... Ne-am straduit sa ne imprietenim cu el dar n-a fost usor... Apoi l-am intalnit pe Patrick (directorul economic al echipei de proiect din Franta). Am plecat impreuna cu el spre hotel, mai intai cu metroul, apoi pe jos (noroc ca n-a fost mult de mers). De ce nu ne-o fi asteptat cu un microbus ? (reflex de gandire balcanica , postcomunista). In cele din urma, drumul pana la hotel, seara a fost o modalitate (mai mult sau mai putin subtila) de a simti Marsilia, viata ei. Cred ca de fapt si acest lucru l- am inteles. Si mi-a placut. Ca la Marsilia totul a inceput intr-un mod usor nespecific, proletar si imprevizibil si s-a terminat apoteotic in acordurile unui concert andaluz sustinut de Christina Rosmini la « Cite des Associationnes »... In fine.... Am ajuns la hotel Kyriad... O prezenta discreta ce ne astepta cuminte cu bomboane si prajiturele in camera. Le-am savurat si i-am multumit. Ne-am depus bagajele si stres-urile de peste zi si, resetati, ne-am regrupat pentru masa de seara. Aceasta mi-a prilejuit un exercitiu de indemanare si adaptare culturala : servirea mesei cu betisoarele. Am fost amuzanta, amuzata, stangace dar receptiva si perseverenta. Si, in cele din urma am invatat. Mi-a explicat Ioana tehnica de executie (un deget ramane fix iar celuilalt ii acorzi mobilitate ; bineinteles fiecare deget fiind pozitionat pe cate un betisor). Cu totii am mancat cate o portie de « wok » (un preparat asiatic). Al meu a fost vegetarian.
In ziua urmatoare trebuia sa demaram lucrarile reuniunii dar chiar acum, cand scriu aceste randuri si privesc totul printr-o oglinda retrovizoare inca nu-mi dau seama daca acestea au debutat confuz sau spectaculos. In paralel cu reuniunea noastra se mai derula o intalnire de proiect (G1, adica Grundtvig 1), al aceleiasi organizatii din Franta (CIDF Phoceen). Dimineata, dupa un galop trezitor efectuat pe strazile Marsiliei pentru a ajunge la sediul organizatiei cu pricina, ne-am intersectat cu participantele la Proiectul - superb denumit - « Viata femeilor intre traditie si tranzitie ». Ramasesem suspendata in fascinatia ce o emana acest titlu... Ma gandeam la o structura de cercetare psiho- socio – antropologica dar m-a trezit din reverie nedumerirea colegelor de echipa : se prefigura o dimineata in care urma sa ne exprimam aptitudinile culinare printr-un soi de schimb de experienta si voluntariat la un fel de « cantina a saracilor » situata la 6 statii de metrou si 5 de autobuz de la Centrul Phoceen... Prilej ce mi-a facilitat intelegerea in adancime a termenului «orizont de asteptare » intrucat ceea ce se petrecea era cu totul neasteptat... Dar avea sens pentru partea franceza (dealtfel urma sa dobandeasca si pentru noi doar ca
a trebuit un timp sa se aseze lucrurile...). Coordonatoarea internationala a proiectului, d-na prof. Mariana Gabriela Hudrea a negociat situatia in varianta castig – castig. Astfel o parte a echipei romane alaturi de echipa maghiara a ramas sa lucreze pe probleme de analiza a seminariilor realizate in cele doua tari (Ro si Hu) in legatura cu achizitia si exprimarea competentelor antreprenoriale punandu-se un accent deosebit pe asemanari, diferente de perceptie, de opinie ale grupului tinta (femei cu varsta cuprinsa intre 45 – 55 de ani somere sau aflate in cautarea unui loc de munca). Totodata s-au confruntat si structurat produsele finale ale acestor actiuni (studii de caz, suporturi de curs, teste de personalitate). In acest timp o alta parte a echipei de lucru a plecat sa-si exprime aptitudinile culinare, indemanarea precum si capacitatile de interrelationare – abilitati ce se inscriu in galeria competenelor cheie ce constituie referentialul de fond al proiectului nostru - alaturi de reprezentatele celorlalte tari : Spania, Germania, Turcia, Danemarca si Franta. Programul a fost oarecum unitar respectiv comun pentru cele doua proiecte Grundtvig si se preta la aceasta deoarece doamnele de la proiectul G1 nu faceau altceva decat sa exemplifice practic idei pe care noi le-am sintetizat in proiectul nostru ce viza initiativele antreprenoriale ale femeilor. Problema a fost ca desi sunt considerati experti in « metoda », de data aceasta francezii au facut abstractie de ea si ne-au surprins prin initiativele lucrative propuse fara a ne pregati in vreun fel pentru ele. In cele din urma insa lucrurile s-au potrivit de minune. In proiectul nostru (G2) vorbeam despre modalitatile de a initia o afacere iar in proiectul (G1) participantele ne aratau efectiv produsul, rezultatul ei. Drept urmare am asistat la o expozitie de produse finite, vandabile situate la limita (sau intersectia ?) dintre traditie si tranzitie. Am admirat desene, picturi, tablouri si alte modalitati de exprimare artistica ale unui spatiu cultural... Am servit din produsele culinare produse ca rezultat al unei fructuoase coooperari interculturale (si am apreciat grozav mamaliga cu samburi de seminte de dovleac si floarea soarelui). Am studiat istorii personale cuprinse in albume si mi-am amintit de « oamenii –carti » din romanul Farhenheit 451 a lui Ray Bradbury. Daca acolo oamenii oglindeau o carte aici era invers : cartea era oglinda unui destin, a unui om si reflecta toate bucuriile, nazuintele, momentele de cumpana, deciziile si dramele sale personale. Apoi am vazut cum poti sa faci haute – couture respectand linia vestimentara a unor renumite case de moda din Franta folosind insa materiale de provenienta « maghrebiana »... Am admirat imprimeuri mari, generoase avand culori vii... Rochii cuminti, croite potolit, in stil sarafan.... O stranie combinatie intre rigoare si exotism... Intocmai ca spiritul marseillez, colorat, primitor si totusi nefast pentru cei ce nu-i impartasesc codul, limbajul a carui caracteristica principala este toleranta si lipsa de prejudecati.
Dupa amiaza s-a lucrat din nou. Echipele de proiect si-au confruntat sesiunile de formare, agenda de lucru, prioritatile. Echipa din Romania venise cu temele facute. Cea din Ungaria le relizase partial iar francezii (desi erau profesionisti in domeniu) intampinasera unele dificultati de concretizare. In cele din urma s-a stabilit o strategie de actiune pana la Conferinta din mai 2009, de la Baia Mare.
Cea de-a doua zi a reuniunii era rezervata prezentarii proiectului nostru. Prezentarea power – point a fost sustinuta stralucit prin constatari, explicatii si traducere simultana (franceza – engleza), de d-na prof. Mariana Hudrea. Au existat tot felul de inadverdente tehnice dar doamna prof. era atat de relaxata si dezinvolta in expunerea « la rece » , adica nesustinuta de nici un suport electronic... A captivat auditoriul pana ce sistemele tehnice au inteles ca in Romania nu lucram (inca) in limbaj McIntosh. Era vorba de un studiu comparativ ce viza gradul / masura in care grupurile tinta considera ca stapaneste ori ca este important sa stapaneasca abilitati respectiv deprinderi antreprenoriale. Desigur s-a prezentat cadrul general de referinta – competentele cheie ca pachet multifunctional de activitati ce asigura integrarea cu succes pe piata muncii. Prezentarea a fost vie, dinamica, eleganta si efervescenta. La un moment dat am avut impresia ca ma aflu in calitate de spectator la un show gen « Duminica in familie » varianta academica. Eram incantati cu totii intrucat, fiecare in felul nostru contribuisem la realizarea cat mai performanta a proiectului si, implicit, eram coautori ai sigurantei pe care o exprima d-na Mariana Hudrea.
M-am simtit foarte bine alaturi de colegii mei in ciuda faptului ca aveam / avem perceptii uneori diferite sau poate informatii incomplete. Oricum eu zic ca diversitatea genereaza puterea si important este sa reusim sa vedem o situatie si dincolo de judecata care ne este confortabila. Am simtit ca reuniunea a fost insotita de nenumarate sincronicitati, simetrii de actiune, neasteptate potriviri chiar daca inceputul intalnirii ne situa (aparent !) intr-o perfecta entropie. Desigur este un punct de vedere. Al meu si cu siguranta are coeficientul lui de subiectivitate. Consider ca cele doua proiecte « Rolul antreprenoriatului in viata femeii » si « Viata femeilor intre traditie si tranzitie » sunt deschizatoare de drumuri. Ambele au aceeasi rima intrucat intocmai precum spuneau versurile cantate de Christina Rosmini dau femeii libertatea de a trai si de a visa.

posted by Mariana Hudrea @ 2:45 PM